Avand in vedere tema proiectului ( Fapte bune ) mi-am propus sa scriu cateva cuvinte despre constiinta morala.
Specificul educaţiei morale este determinat de particularităţile morale,ca fenomen social care-i conferă conţinutul, iar pe de altă parte, de condiţiile sociopsihologice ce sunt implicate în realizarea ei.
Morala reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni în ipostaza lor de subiecţi reali ce se află în interacţiune. Din această perspectivă ea ne apare ca o formă a conştiinţei sociale, deosebindu-se de celelalte forme prin obiectul reflectat, prin modul în care se realizează reflectarea şi prin efectul reflectării asupra obiectului reflectat.
Viaţa psihică se desfăşoară pe trei dimensiuni:
- inconştienţă;
- subconştientă;
- conştientă.
În stare de conştienţă, ne dăm seama, corelăm, supraveghem, medităm, proiectăm, luăm decizii, acţionăm, evaluăm.
Conştiinţa morală reflectă modul de raportare la normele, principiile, obiceiurile morale, la faptele proprii şi ale altora. Raportarea se face în plan cognitiv, afectiv, atitudinal, volitiv. Modul de a gândi şi a acţiona moral, de a făptui acte morale ţine de dimensiunea conştientului. La nivelul conştiinţei morale se proiectează actul moral, se evaluează (prin aprobare şi dezaprobare).
Biografie:
- Datoria morală şi procesul educaţiei, Bucureşti,
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978;
- Arta şi ştiinţa educaţiei, Bucureşti, E. D. P. 1995;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu